PNL amână cu o săptămână proiectul privind candidatura lui Iohannis

Proiectul PNL privind candidatura preşedintelui României la alegerile parlamentare va intra în Comisia juridică peste o săptămână, pentru a da posibilitatea Biroului Electoral Central şi Autorităţii Electorale Permanente să clarifice dacă este necesară modificarea legii.

Decizia a fost luată la solicitatea liderului grupului parlamentar liberal din Senat, Daniel Fenechiu. „Noi, tehnic, am prezervat perspectiva ca proiectul să meargă mai departe. Am cerut procedură de urgenţă, va fi pe ordinea Comisiei juridice luni, în ipoteza în care nu modificăm această decizie, în raport de ce spune BEC şi AEP, dacă primim răspunsuri de acolo şi decizia politică va fi alta, atunci respectăm decizia politică”, a precizat Fenechiu, după şedinţa Biroului permanent al Senatului.

El a adăugat că PNL nu intenţionează modificarea Constituţiei pentru a-i da posibilitatea preşedintelui să candideze pentru parlamentare, subliniind că de fapt se reia o soluţie care a fost validată de CCR în 2004, în cazul lui Ion Iliescu.

Fenechiu a completat că motivul pentru care PNL a dat acest proiect legislativ este faptul că, pe listele unui partid, pot candida doar persoane asumate politic, iar preşedintele nu poate da o declaraţie în sensul acesta pentru că este independent, conform Constituţiei, şi nu ar putea candida.

Întrebat dacă președintele mai poate reprezenta un plus electoral pentru susținerea lui Nicolae Ciucă, dată fiind uzura politică după cele două mandate, Daniel Fenechiu a spus că acest lucru este posibil.

Facebook

Comentarii