Planurile Germaniei de negociere cu SUA, respinse la Bruxelles și Washington

Cancelarul Olaf Scholz declara, în urmă cu câteva zile, că Germania își dorește negocieri cu SUA, după alegerile de la jumătatea mandatului, și spera că și UE va fi deschisă către propunerea sa. Oficialii europeni, însă, precum și cei americani au respins planurile cancelarului german.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a sugerat săptămâna aceasta ca UE să reia discuțiile comerciale oficiale cu Washingtonul, în încercarea de a rezolva tensiunile crescânde legate de așa-numitele reforme „Buy American”, cu caracter protecționist, ale președintelui Joe Biden. Dar propunerea a provocat alarmă la Bruxelles și nu a impresionat Washingtonul.

Când i s-a cerut să comenteze propunerea Germaniei de a redeschide discuțiile blocate cu SUA, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a fost tranșant: „Relansarea negocierilor TTIP nu se află pe ordinea de zi”, a declarat purtătorul de cuvânt.

La Washington, biroul reprezentantului american pentru comerț a refuzat, de asemenea, să se implice în ideea germană. Respingerea de ambele părți ale Atlanticului va fi o lovitură pentru Berlin, care sugera că Bruxelles-ul va intra rapid în noi negocieri cu Washingtonul, apreciază POLITICO.

Ultima încercare de a încheia un astfel de acord – Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții – s-a prăbușit după trei ani de negocieri tensionate, pe fondul opoziției din interiorul Germaniei și, în cele din urmă, a lui Donald Trump.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *