Planul Comisiei Europene de reducere a consumului de gaze naturale întâmpină opoziția mai multor state UE

Propunerea Comisiei Europene de diminuare a consumului de gaze cu 15%, pentru a preîntâmpina eventuale întreruperi ale livrărilor de gaze rusești, se confruntă cu opoziția mai multor state, ceea ce sporește temerile că planul executivului european nu ar putea să fie aprobat, potrivit Digi24.

În total, ar fi vorba de 12 țări care și-au exprimat îngrijoarea în privința propunerii Comisiei Europene, la reuniunea diplomaților din statele UE, de miercuri, fiind contestat în principal caracterul obligatoriu, chiar și în condiții de urgență, pe care îl are propunerea. „Statele membre vor să aibă capacitatea de a activa mecanismele de criză, nu este ceva ce ar trebui să facă Comisia Europeană”, ar susţine aceste țări, printre care se află Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Malta, Olanda, Polonia şi Portugalia.

Pentru a fi adoptată, propunerea Comisiei Europene are nevoie de aprobarea unei majorități calificate a țărilor UE – 55% dintre statele membre, ceea ce înseamnă 15 din 27 state. Ea ar urma să fie votată în cadrul unei reuniuni a miniștrilor energiei din blocul comunitar, care va avea loc pe 26 iulie.

Portugalia este total împotriva propunerii UE ca statele membre să reducă voluntar consumul de gaz cu 15% din august până în martie, deoarece asta ar afecta producția de energie electrică într-o perioadă în care țara se confruntă cu o secetă extremă. ”Portugalia este total împotriva propunerii Comisiei Europene, pentru că nu ține cont de diferențele dintre țări. Acest lucru nu se poate aplica Portugaliei”, a declarat joi secretarul pentru energie, Joao Galamba.

La sfârșitul lunii iunie, înainte de val de căldură din aceste zile, Portugalia avea deja afectat 96% din teritoriul său de secetă severă sau extremă. Din această cauză, barajele hidrocentralelor au înregistrat o scădere mare de apă, fapt care i-a afectat producția de electricitate. Portugalia a fost nevoită, astfel, să producă mai multă energie prin centralele pe gaz, consumând o mare parte din resursa de gaze naturale.

Nici Spania nu susține această măsură anunțată de Comisia Europeană. „Spania nu sprijină această propunere”, a declarat ministrul spaniol pentru Tranziţia Ecologică, Teresa Ribera, într-o conferinţă de presă, exprimându-şi regretul că această măsură nu a făcut obiectul unei dezbateri în prealabil.

Grecia a anunțat, de asemenea, că nu susține propunerea Comisiei Europene.

De cealaltă parte, sunt mai multe țări care au lansat deja planuri de urgență pentru raționalizarea consumului de gaze (Germania își propune o diminuare a consumului chiar cu 20%), ceea ce indică faptul că ar urma să susțină propunerea executivului european – Danemarca, Austria, Italia, Suedia și Germania.

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii