Oraşul Bahmut din estul Ucrainei are o importanţă mai mult simbolică decât operaţională şi cucerirea acestuia de către forţele ruse nu înseamnă neapărat că Moscova îşi recapătă elanul în efortul său de război de peste un an, a declarat astăzi ministrul american al apărării, Lloyd Austin, citat de Reuters, preluat de Agerpres.
”Cred că are o valoare mai mult simbolică decât una strategică şi operaţională”, a afirmat Austin, adăugând că nu va face, totuși, predicţii dacă şi când oraşul Bahmut ar putea fi cucerit de forţele ruse.
În acelaşi timp, expertul militar ucrainean Serhii Grabski a declarat, tot astăzi, pentru EFE, că ofensiva Rusiei asupra oraşului Bahmut arată semne de încetinire, fără ca forţele Kremlinului să preia controlul asupra oraşului.
”Am văzut unele semne că ruşii au fost nevoiţi să-şi încetinească operaţiunile, din cauza lipsei de personal şi de muniţie”, a declarat Grabski, un colonel în rezervă care a servit în misiuni de menţinere a păcii în Irak şi în fosta Iugoslavie.

În opinia lui Grabski, este pentru prima oară când mercenari Wagner, care conduc asaltul asupra Bahmut, se referă la posibilitatea unei retrageri armate, ceea ce, potrivit lui, ar susţine teza conform căreia Rusia nu mai ar mai avea forţe pentru a-şi susţine ofensiva asupra oraşului din Donbas.
Dacă această posibilitate se confirmă, adaugă expertul citat, este posibil ca forţele ucrainene să reziste ofensivei ruse pentru încă câteva zile.
Pe de altă parte, forţele ruse au făcut progrese în obiectivul lor de a încercui complet orașul Bahmut, iar trupele ucrainene care apără oraşul nu mai au decât un singur drum pentru aprovizionare, notează EFE.
În pofida faptului că acest drum se află în raza tirurilor ruseşti, Kievul a asigurat că poate să-l folosească în continuare, anunţând chiar trimiterea de trupe militare suplimentare, în zonă.










