Stănescu îl impinge insistent pe Ciolacu să candideze

Marcel Ciolacu va fi un preşedinte care va uni toţi românii şi el este soluţia pentru PSD, a declarat, astăzi, secretarul general al formaţiunii, Paul Stănescu.

„Marcel Ciolacu stă cel mai bine în toate sondajele şi nu depinde doare de dânsul să hotărască, dar eu cred că are toate şansele să fie preşedintele României şi are şi calităţi care să-l poată propulsa să obţină această funcţie. Cred că Marcel Ciolacu va fi cred un preşedinte care va uni toţi românii”, a afirmat Stănescu la sediul central al PSD.

El a mai spus că decizia de a candida la prezidențiale aparține lui Marcel Ciolacu. „Ne gândim, dacă domnul Ciolacu nu va face acest lucru (nu va candida – n.r.). Dar eu cred ca soluţia pentru PSD este Marcel Ciolacu”.

Întrebat dacă la Congresul PSD ar putea fi susţinut un candidat independent, Paul Stănescu a arătat că nu ştie şi a adăugat că el nu şi-ar dori acest lucru.

Potrivit acestuia, la Congresul PSD din 24 august se va candida printr-o moţiune. „Marcel Ciolacu sută la sută va fi ales preşedintele PSD”, a mai spus secretarul general al partidului, care candidează și el pentru un nou mandat.

Referitor la unele declaraţii ale liderului PNL, Nicolae Ciucă, referitoare la un eventual guvern de dreapta, Paul Stănescu a opinat că sunt declaraţii care ţin de campanie electorală.

„E în campanie electorală domnul Ciucă. Sigur că nu ne-a căzut foarte bine în momentul în care suntem în coaliţie”, a mai spus Paul Stănescu.

Facebook

Comentarii