Patru avioane din flota UE de stingere a incendiilor, trimise în Franța

Patru avioane din flota Uniunii Europene de stingere a incendiilor au fost trimise în Franţa, din Grecia şi Suedia, în urma unei solicitări a autorităţilor franceze, a anunţat astăzi Comisia Europeană, relatează AFP, potrivit Agerpres. În plus, echipe de pompieri din Germania, Polonia, Austria şi România au fost trimise pentru a ajuta pompierii francezi în cadrul Mecanismului de protecţie civilă al UE, a precizat executivul european.

„UE este deplin solidară atunci când o ţară se confruntă cu o situaţie de urgenţă”, a declarat comisarul european pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat.

Pe lângă cele patru avioane, trimise de Grecia și Suedia, Germania mobilizează 64 de pompieri şi 24 de vehicule, care sunt aşteptate să ajungă în Franţa în cursul zilei de astăzi, a detaliat preşedinţia franceză. Echipe de ajutor poloneze – 146 de pompieri, susţinuţi de 49 de vehicule – urmează să sosească mâine la prânz, în zonele afectate de incendii.

Mii de pompieri fac eforturi, în prezent, pentru a stinge incendiile de pădure care au reizbucnit, pe fondul valurilor de căldură şi a lipsei ploilor, în mai multe zone ale Franței – în Gironde (sud-vest), Maine-et-Loire (vest), Jura (est), Drome, Aveyron şi Lozere (sud-est).

Laura Groșereanu

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *