Pasagerii curselor TAROM anulate vor fi despăgubiți

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au anunţat că TAROM va despăgubi pasagerii pentru zborurile anulate de luni.

În urma dialogului cu reprezentanții TAROM, s-a stabilit ca aceste compensaţii să fie cuprinse între 250 şi 600 de euro, informează News.ro.

”TAROM va despăgubi toţi pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la companie şi care depun cerere de rambursare a compensaţiilor, conform legii”, au anunţat reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că potrivit Regulamentului european 261/2004, compensaţiile la care consumatorii au dreptul, în urma anulării zborurilor sunt: 250 de euro pentru toate zborurile de 1.500 kilometri sau mai puţin; 400 de euro pentru toate zborurile intracomunitare de peste 1.500 kilometri şi pentru toate zborurile cuprinse între 1.500 şi 3.500 kilometri; 600 de euro pentru toate zborurile care nu intră sub incidenţa cazurilor de mai sus. 

”Pentru stabilirea distanţei se ia în considerare ultima destinaţie unde pasagerul urmează să sosească după ora prevăzută datorită refuzului la îmbarcare sau anulării zborului”, a precizat sursa citată. 

Pasagerii care au achiziţionat bilete direct de la TAROM trebuie să se adreseze companiei, iar cei care au achiziţionat bilete prin intermediul altor operatori de zbor trebuie să se adreseze acestora.

Potrivit ANPC, pasagerii au posibilitatea de a primi compensaţia financiară sub formă de voucher electronic care poate fi utilizat pentru achiziţionarea de bilete TAROM, în termen de un an de la data emiterii.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *