Parlamentul ungar discută, în sfârșit, aderarea Suediei la NATO

Parlamentul ungar a inclus pe ordinea sa de zi pentru lunile iunie şi iulie, fără o dată precisă, aprobarea aderării Suediei la NATO, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Votarea privind aderarea Suediei a fost înregistrată pe site-ul Parlamentului pentru sesiunile din iunie şi iulie, a relatat astăzi presa națională, precizând că pe ordinea de zi nu este specificată, însă, și ziua votului.

Sesiunea actuală durează până vineri, după care parlamentul se va reuni două săptămâni mai târziu, astfel că se estimează că deputaţii s-ar putea pronunţa asupra proiectului de lege cu puţin timp înainte de summitul NATO de la Vilnius, din 11 iulie.

Ungaria, alături de Turcia, este singurul membru NATO care nu a ratificat până în prezent aderarea Suediei la alianţă.

Guvernul ultranaţionalistului Viktor Orban a justificat întârzierea prin criticile suedeze legate de deriva valorilor democratice din ţara central-europeană, aminteşte EFE.

Comisia Europeană menţine îngheţate 22 de miliarde de euro din fondurile comunitare către Budapesta, cât timp nu se demonstrează că guvernul maghiar asigură că programele de utilizare a acestora respectă Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *