Eurodeputaţii din Comisia pentru libertăți civile (LIBE) a Parlamentului European au votat pentru prelungirea valabilității certificatului digital COVID-19 pentru încă 12 luni.
Certificatul digital COVID al UE urmează să expire la 30 iunie. Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne a aprobat ieri două rapoarte care vizează prelungirea cu încă un an, ambele documente fiind adoptate cu 48 de voturi pentru, 16 împotrivă și nicio abținere. Urmează negocieri inter-instituționale cu Consiliul și Comisia Europeană.
Europarlamentarii au procedat la această modificare a valabilităţii certificatului Covid pentru a îndemna statele membre să evite instituirea de restricții suplimentare privind libertatea de circulație pentru deținătorii EUDCC, cu excepția cazului în care este absolut necesar. În cazul în care sunt necesare restricții, acestea ar trebui să fie limitate și proporționale, pe baza celor mai recente avize științifice ale Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor și ale Comitetului de Securitate Sanitară al UE, se arată în comunicatul forului european.
Crearea certificatului digital COVID al UE a fost decisă în iunie 2021 pentru a facilita libera circulație în Europa în timpul pandemiei, pentru o perioadă limitată la 12 luni.
Trei sferturi din europeni au avut Covid
Comisia Europeană a transmis, miercuri, că estimează că între 60% și 80% din populația Uniunii Europene a trecut deja prin infectarea cu Covid-19.
Agenţia pentru sănătate publică din cadrul Uniunii Europene a precizat, la rândul său, că numărul cazurilor raportate de Covid a acoperit până acum aproximativ 30% din populaţia europeană. Dacă la acest număr sunt adăugate şi cazurile neraportate, atunci totalul infectărilor ar fi de 350 de milioane de persoane, ceea ce reprezintă 77% din populaţia din Uniunea Europeană.
Laura Groșereanu