Parlamentul European va organiza, miercuri, o sesiune plenară pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului – care se comemorează luni – cu un discurs special al lui Corrie Hermann, fiica lui Pal Hermann, unul dintre cei mai valoroși violonceliști din perioada interbelică, ucis de naziști într-un lagăr din țările baltice în anul 1944.
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, va deschide ședința solemnă pentru a marca Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, la ora locală 12:00. Intervenția va fi urmată de un spectacol muzical cu interpretarea concertului lui Pal Hermann, potrivit unui comunicat de presă al legislativului european.
Corrie Hermann se va adresa apoi eurodeputaților și va vorbi despre tatăl său, violoncelistul și compozitorul de origine maghiară Pal Hermann, pe care naziștii l-au ucis în 1944. Spectacolul muzical va include violoncelul său original Gagliano.
După ce eurodeputații vor păstra un minut de reculegere, ceremonia se va încheia cu o interpretare muzicală a piesei ‘Kaddish’, de Maurice Ravel.
Născut pe 27 martie 1902 la Budapesta, Pal Hermann a fost student al lui Bela Bartok și considerat unul dintre cei mai buni violonceliști ai epocii sale. S-a mutat la Berlin în anii 1920 și a susținut concerte în toată Europa cu violoncelul său Gagliano. În 1933, Hermann a fugit în Belgia și Franța.
După arestarea sa de către naziști în Toulouse în 1944, el a reușit să arunce un bilet din tren, cerând ca violoncelul Gagliano să fie salvat de naziști. Biletul a fost găsit și un prieten al lui Hermann a mers 100 de kilometri pentru a salva instrumentul. El a intrat în casa lui Hermann, a înlocuit instrumentul Gagliano cu unul mai mic și a fugit cu cel original legat pe spate.
Pal Hermann a fost ucis de naziști într-un lagăr din țările baltice în 1944. Violoncelul său a fost redescoperit 80 de ani mai târziu, fiind folosit de un concurent în Competiția Regina Elisabeta. În cadrul sesiunii plenare comemorative, fiica lui Pal Hermann, Corrie (Cornelia) Hermann, în vârstă de 92 de ani, va povesti despre tatăl său, despre soarta sa tragică și activitatea sa.










