Parlamentul European a introdus la începutul acestei luni o schimbare majoră pentru toți cei care pășesc în clădirile instituției cu scopul de a promova interesele unor organizații externe: fiecare vizită trebuie acum înregistrată, iar scopul ei declarat. Este o reacție firească, chiar dacă tardivă, la uriașul scandal Qatargate care, în decembrie 2022, a zguduit din temelii încrederea în integritatea forului legislativ european.
Concret, orice lobbist acreditat va fi obligat să își activeze badge-ul de fiecare dată când intră în clădire, folosind un terminal electronic special. Acolo, vizitatorul trebuie să specifice dacă participă la o întâlnire cu un eurodeputat, cu un asistent sau la un eveniment oficial desfășurat în incintă.
Marc Angel: „Trebuie să știm cine vine și de ce”
Regulile mai stricte au fost introduse de către chestorii Parlamentului, cei responsabili cu partea administrativă a activității. Eurodeputatul luxemburghez Marc Angel, unul dintre aceștia, a declarat pentru Politico: „După Qatargate, credem că transparența este importantă. În special atunci când este vorba despre reprezentanți interesați, fie că provin din companii sau ONG-uri, este important să putem vedea cu cine se întâlnesc și de ce vin în Parlamentul European.”
Până acum, lobbiștii puteau pătrunde nestingherit în clădirile instituției, atât timp cât aveau badge oficial. Practic, accesul era liber, iar traseul lor în interior greu de urmărit. Noua procedură aduce o doză de control și o posibilitate de verificare ulterioară – chiar dacă nu elimină complet riscurile.
Scandalul care a declanșat reforma
Totul pornește de la celebrul caz Qatargate, izbucnit în decembrie 2022, când autoritățile belgiene au reținut șase persoane sub acuzația de corupție. În centrul anchetei – saci cu bani găsiți în apartamentele unor foști și actuali eurodeputați. Eva Kaili, vicepreședintă a Parlamentului la acel moment, a fost reținută după ce anchetatorii au descoperit bani cash în locuința sa. Tot atunci, fostul eurodeputat italian Pier Antonio Panzeri, partenerul Evei Kaili – Francesco Giorgi – dar și socialiștii Marc Tarabella și Andrea Cozzolino au fost inculpați.
Ancheta a dezvăluit o presupusă rețea de influență orchestrată de Qatar, care ar fi oferit bani și cadouri în schimbul sprijinului politic în cadrul Parlamentului European.
O mișcare de imagine sau o schimbare de fond?
Întrebarea este dacă noile reguli vor avea un impact real sau dacă sunt doar o mișcare de imagine, menită să arate că se „face ceva”. În contextul în care Uniunea Europeană se confruntă cu un nou scandal generat de lobbiștii Huawei și este frecvent acuzată de lipsă de transparență și de influențe externe din ce în ce mai agresive, orice pas spre clarificarea activităților de lobby este binevenit.
Dar cu toții știm că adevărata problemă nu este cine intră în clădire, ci ce se întâmplă după ce ușa s-a închis. Și acolo, doar voința politică poate face diferența dintre o democrație funcțională și o cutie neagră în care deciziile sunt luate pe bani grei.