Parlamentul European, în sesiune plenară

Parlamentul European se reunește în această săptămână la Strasbourg pentru a analiza subiecte de importanță majoră, de la sprijinul pentru Ucraina, la strategia UE privind competitivitatea economică și relațiile comerciale cu Statele Unite.

Sprijin pentru Ucraina, după trei ani de război

Marți și miercuri, eurodeputații vor analiza impactul celor trei ani de război al Rusiei împotriva Ucrainei și intensificarea represiunii politice la Moscova, în urma asasinării opozantului Alexei Navalnîi.

O dezbatere specială va avea loc marți dimineață, în prezența oficialilor Comisiei Europene și ai Consiliului, marcând trei ani de la declanșarea agresiunii ruse.

Miercuri, va fi analizată represiunea Kremlinului împotriva opoziției, la un an de la moartea lui Alexei Navalnîi într-o colonie penală. Eurodeputații acuză regimul lui Vladimir Putin pentru această crimă și insistă asupra necesității de a impune sancțiuni mai dure împotriva oficialilor ruși responsabili.

Tot miercuri, Parlamentul va discuta cu reprezentanți ai Președinției poloneze a Consiliului UE și ai Comisiei Europene despre sprijinul necesar pentru regiunile UE aflate la granița cu Rusia, Belarus și Ucraina, în contextul riscurilor de securitate crescute.

Strategia de competitivitate a UE pentru 2025

Miercuri, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va prezenta programul de lucru pentru 2025, care vizează menținerea competitivității economice a UE. Strategia propusă, denumită „Busola pentru competitivitate”, se axează pe trei direcții principale: inovare, decarbonizare și securitate economică. De asemenea, Comisia propune măsuri pentru reducerea barierelor din calea pieței unice, atragerea investițiilor și crearea de locuri de muncă de calitate.

Programul de lucru al Comisiei va detalia modul în care aceste inițiative se vor concretiza, având în vedere prioritățile UE legate de prosperitate economică, securitate și adaptare la provocările viitorului.

Relațiile comerciale UE-SUA, sub amenințarea tarifelor impuse de Trump

Marți, eurodeputații vor evalua relațiile comerciale dintre UE și SUA, pe fondul amenințărilor președintelui american Donald Trump privind impunerea unor tarife suplimentare asupra produselor europene. Trump a criticat măsurile UE împotriva companiilor de tehnologie americane și a deficitului comercial bilateral, amenințând inclusiv cu tarife punitive asupra unor produse europene strategice.

Facebook

Comentarii