Parlamentul European aprobă consolidarea industriei de apărare din UE

Ca răspuns la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, Uniunea Europeană ia măsuri pentru a-și îmbunătăți strategia de apărare și a crește producția de muniție și rachete.

În acest sens, deputații europeni au decis alocarea a 500 de milioane eurodin bugetul UE, pentru a ajuta la creșterea capacității industriale a UE, cu intenția de a spori livările de produse din domeniul apărării către Ucraina și pentru a suplimenta stocurile de apărare a țărilor membre.

În plus, UE lucrează la îmbunătățirea industriei europene de apărare prin Actul privind consolidarea industriei europene de apărare prin achiziții publice în comun (EDIRPA), care le va permite țărilor UE să achiziționeze la comun produse de apărare, cum ar fi sisteme de arme, muniții și echipamente medicale, pentru a remedia lacunele urgente și critice.

Propunerea urmărește să promoveze colaborarea în domeniul achizițiilor publice de apărare și să stimuleze baza industrială și tehnologică a Uniunii în domeniul apărării. Prin intermediul EDIRPA va fi posibilă achiziționarea la comun a 35% din echipamente, comparativ cu 18% în 2021.

Instrumentul în valoare de 500 de milioane EUR va încuraja achiziționarea produselor de apărare de către cel puțin trei țări UE și va finanța până la 20% din valoarea estimată a contractelor de achiziții comune.

Mai mult, țări din afara UE, precum Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Ucraina și Moldova, vor putea participa la aceste achiziții.

Deputații europeni au aprobat în sesiunea plenară de la Strasbourg propunerile Comisiei Europene, iar negocierile cu Consiliul urmează să înceapă.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *