Membrii Parlamentului European și-au exprimat recent sprijinul pentru o propunere legislativă menită să îmbunătățească etichetarea și durabilitatea produselor.
Cu o majoritate copleșitoare de 544 de voturi pentru, 18 împotrivă și 17 abțineri, plenul a aprobat o nouă directivă care are scopul de a ajuta consumatorii să facă alegeri conștiente din punct de vedere ecologic și de a încuraja companiile să ofere produse mai durabile și sustenabile.
Această directivă face parte dintr-un pachet mai amplu privind economia circulară, care cuprinde reglementări privind ecodesignul, produsele de construcție și textilele durabile.
Printre măsuri cheie se numără promovarea consumului durabil și combaterea publicității înșelătoare. Un alt aspect crucial este interzicerea afirmațiilor generale privind mediul, precum „prietenos cu mediul”, „natural”, „biodegradabil”, „neutru din punct de vedere climatic” sau „eco”, cu excepția cazului în care sunt susținute de dovezi substanțiale.
Directiva vizează și interzicerea practicilor înșelătoare, cum ar fi formularea de afirmații referitoare la întregul produs, atunci când aceastea se aplică doar unei singure componente, sau promovarea unei anumite durate de viață sau intensitate de utilizare care nu este exactă.
Legislația are scopul de a aborda două provocări semnificative: afirmațiile înșelătoare privind mediul și învechirea prematură a bunurilor. Aceasta își propune să extindă durata de viață a produselor prin interzicerea caracteristicilor de proiectare care limitează artificial durabilitatea acestora sau duc la defecte premature.
Mai mult, producătorii vor fi obligați să nu limiteze funcționalitatea unui produs atunci când utilizarea acestuia vine la pachet cu alte consumabile, piese de schimb sau accesorii fabricate de alte companii.
Propunerea introduce, de asemenea, o etichetă de garanție care indică atât perioada de garanție legală obligatorie, cât și eventualele prelungiri oferite de producători, încurajând astfel companiile să acorde prioritate durabilității.










