Papa Francisc: ”Munca unui Papă nu este ușoară”

„Această muncă nu este uşoară”, a glumit papa Francisc, luni, în Papua Noua Guinee, în faţa tinerilor credincioşi pe care i-a invitat să se roage pentru el, transmite AFP.

La finalul unui discurs susţinut pe stadionul Sir John Guise din capitala Port Moresby, dedicat în special problemelor cu care se confruntă tinerii, Jorge Bergoglio a făcut apel la public să se roage, în special pentru el.

„Această muncă nu este uşoară”, le-a spus papa celor aproximativ 10.000 de persoane adunate, făcând pentru scurt timp trecerea de la limba italiană la engleză.

Există multe îngrijorări cu privire la sănătatea pontifului în vârstă de 87 de ani, care se află într-un turneu-maraton de 12 zile în regiunea Asia-Pacific, cel mai lung şi mai îndepărtat pentru el.

Însă, papa Francisc, care foloseşte un scaun cu rotile, a apărut până acum zâmbitor şi în formă, părând să nu fie deranjat nici de căldură, nici de diferenţele de fus orar.

Papa a părăsit stadionul din Port Moresby în uralele publicului, „Trăiască Sfântul Părinte!” auzindu-se din mulţimea căreia i-a mulţumit după o „întâlnire frumoasă”.

Papa Francisc a părăsit luni Papua Noua Guinee îndreptându-se spre Dili, capitala Timorului de Est, o ţară predominant catolică învecinată cu Indonezia, pentru o vizită de trei zile care stârneşte deja o fervoare fără precedent.

Aceasta este a treia etapă din turneul de 12 zile în regiunea Asia-Pacific al papei, după Indonezia şi Papua Noua Guinee, turneu ce se va încheia la Singapore.

Facebook

Comentarii