Papa Francisc cere negocieri de pace în Ucraina: „Să tacă armele!”

„Apelul meu se îndreaptă mai întâi de toate către președintele Federației Ruse, rugându-l stăruitor să oprească, din iubire față de poporul său, această spirală a violenței și a morții”, a spus duminică Papa Francisc.

”În numele lui Dumnezeu și în numele simțului omeniei care sălășluiește în fiecare inimă, reînnoiesc apelul meu pentru ca să se ajungă imediat la încetarea focului” – a fost mesajul Papei Francisc, la rugăciunea ”Îngerul Domnului”, în Piața Sfântul Petru de la Vatican.

„Războiul este o nebunie”

„Sunt profund mâhnit pentru râurile de sânge și de lacrimi vărsate în aceste luni. Mă îndurerează miile de victime, în special dintre copii, și atâtea distrugeri care au lăsat fără casă multe persoane și familii și amenință cu frigul și foamea teritorii vaste. Anumite acțiuni nu pot fi justificate niciodată! Este înfricoșător faptul că lumea învață geografia Ucrainei prin nume precum Bucha, Irpin, Mariupol, Izium, Zaporijia și alte localități care au devenit locuri de suferință și de teamă de nedescris. Și ce să mai spunem de faptul că omenirea se află din nou în fața amenințării atomice? Este absurd.

Ce altceva trebuie să se mai întâmple? Cât sânge trebuie să mai curgă pentru ca să înțelegem că războiul nu este niciodată o soluție, ci numai distrugere? În numele lui Dumnezeu și în numele simțului omeniei care sălășluiește în fiecare inimă, reînnoiesc apelul meu pentru ca să se ajungă imediat la încetarea focului. Să tacă armele și să se caute condițiile pentru lansarea unor negocieri capabile să conducă la soluții nu impuse cu forța, ci concordate, juste și stabile. Așa vor fi dacă vor fi întemeiate pe respectarea valorii sacrosancte a vieții umane, precum și a suveranității și integrității teritoriale a fiecărei țări, ca și a drepturilor minorităților și a îngrijorărilor legitime.

Deplor cu tărie grava situație care s-a creat în ultimele zile, cu noi acțiuni contrare principiilor dreptului internațional. Aceasta, într-adevăr, mărește riscul unei escaladări nucleare încât se tem consecințe incontrolabile și catastrofice la nivel mondial.

Apelul meu se îndreaptă mai întâi de toate către președintele Federației Ruse, rugându-l stăruitor să oprească, din iubire față de poporul său, această spirală de violență și de moarte. Pe de altă parte, fiind profund îndurerat pentru nespusa suferință a populației ucrainene după agresiunea pe care a suferit-o, îndrept un apel la fel de încrezător către președintele Ucrainei ca să fie deschis la propunerile serioase de pace. Tuturor protagoniștilor vieții internaționale și responsabililor politici ai națiunilor le cer cu insistență să facă tot ceea ce le este posibil pentru a pune capăt acestui război în desfășurare, fără a se lăsa implicați în periculoase escaladări, și pentru a promova și a susține inițiativele de dialog. Vă rog, să facem ca tinerele generații să respire aerul sănătos al păcii, nu pe cel poluat al războiului, care este o nebunie!

După șapte luni de ostilități, să se facă recurs la toate instrumentele diplomatice, chiar și la cele care, eventual, nu au fost folosite până acum, pentru a face să se termine această nespusă tragedie. Războiul în sine este o eroare și o oroare!”, a afirmat Suveranul Pontif.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *