Papa către ucraineni: ”Pe crucea lui Isus, astăzi vă văd pe voi”. Cere Kievului ”decizii în perspectivă pentru pace”

”Vreau să-mi unesc lacrimile mele cu lacrimile voastre și să vă spun că nu este zi în care să nu vă fiu aproape și să nu vă port în inima și în rugăciunea mea. Suferința voastră este suferința mea”, afirmă papa Francisc, într-o ”Scrisoare către poporul ucrainean la nouă luni de la izbucnirea războiului”.

Pontiful își exprimă apropierea sa față de toți cei care suferă și îndeamnă la continuarea rugăciunilor pentru pace, siguri fiind că ”la Dumnezeu nimic nu este imposibil”. Scrisoarea a fost dată publicității vineri, 25 noiembrie, cu o zi înainte de comemorarea Holodomorului, genocidul prin înfometare îndurat de populația ucraineană în 1932 din partea regimului stalinist, transmite VaticanNews.

”Pe crucea lui Isus”, continuă Sfântul Părinte, ”astăzi vă văd pe voi, care suferiți spaima dezlănțuită de această agresiune. Da, crucea care l-a chinuit pe Domnul retrăiește în chinurile găsite pe cadavre, în gropile comune descoperite în diferite orașe, în acele și în atâtea alte imagini de cruzime care ne-au pătruns sufletul, care fac să se înalțe un strigăt: de ce, cum pot oamenii să-i trateze în acest fel pe alți oameni?”.

Un popor nobil și martir

”Lumea a recunoscut în voi un popor îndrăzneț și puternic, care suferă și se roagă, plânge și luptă, rezistă și speră: un popor nobil și martir”. În aceste luni, marcate de rigorile climei, se apropie sărbătoarea Nașterii Domnului, iar suferința se va simți mai mult ca înainte. ”Dar aș vrea”, spune papa, ”să mă întorc împreună cu voi la Betleem, la încercarea pe care Sfânta Familie a trebuit să o înfrunte în noaptea aceea, care părea doar rece și întunecoasă. În schimb, lumina a sosit: nu de la oameni, ci de la Dumnezeu; nu de pe pământ, ci din Cer”.

”El să dăruiască împlinire justelor așteptări din inimile voastre, să vindece rănile voastre și să vă dăruiască mângâierea sa. Eu sunt cu voi”, afirmă suveranul pontif.

”Decizii în perspectivă pentru pace”

Papa Francisc a mai spus că se roagă pentru liderii Ucrainei. „A lor este datoria să conducă ţara în aceste vremuri tragice şi să ia decizii în perspectivă pentru pace şi să dezvolte economia în contextul distrugerii atât de mari a unei infrastructuri vitale”, a transmis Suveranul Pontif.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat recent că Ucraina este pregătită pentru pace, dar numai după eliberarea întregului teritoriu ocupat de ruși.

Într-un interviu apărut săptămâna trecută, Papa Francisc a spus că Vaticanul este dispus să facă orice este posibil pentru a media oprirea războiului, precizează Agerpres.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii

89 de răspunsuri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *