Oprah Winfrey a cerut susținere pentru Kamala Harris, la Convenția Democrată

Oprah Winfrey, una din cele mai importante figuri ale culturii populare din Statele Unite, i-a îndemnat ieri pe americani să aleagă „bucuria” şi să o propulseze la Casa Albă pe vicepreşedinta Kamala Harris, transmite astăzi EFE, preluată de Agerpres.

Vorbind la Convenția Democrată – care se încheie astăzi, Winfrey a subliniat originile lui Harris, menţionând că, în curând, americanii îşi vor învăţa copiii despre cum fiica a doi imigranţi, o indiană şi un jamaican, „a crescut pentru a deveni al 47-lea preşedinte al SUA”.

„Acesta este cel mai bun lucru despre SUA”, a susţinut Oprah Winfrey în timp ce publicul aplauda şi scanda „SUA, SUA!”.

Susţinerea sa faţă de fostul preşedinte Barack Obama la alegerile din 2008 a avut un impact uriaş în alegerile primare din cadrul Partidului Democrat împotriva lui Hillary Clinton. În 2016, după ce Barack Obama a părăsit preşedinţia, Winfrey a susţinut-o pe fostul secretar de stat, dar nu s-a implicat în campanie.

La alegerile din 2020, Oprah Winfrey a susţinut tandemul Joe Biden – Kamala Harris, sărbătorind faptul că Harris ar putea deveni prima femeie care să ocupe funcţia de vicepreşedinte al SUA.

Facebook

Comentarii