Adunarea Generală a Naţiunilor Unite se va reuni începând de marţi pentru a examina o propunere de rezoluţie palestiniană, care ţine cont de opinia Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) conform căreia ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel este ”ilegală”, relatează vineri AFP potrivit Agerpres.
În luna iulie, răspunzând unei cereri de aviz consultativ a Adunării Generale, CIJ a estimat că ”prezenţa continuă a Israelului în teritoriul palestinian ocupat este ilicită” şi că Israelul are ”obligaţia de a-i pune capăt în cel mai scurt timp”.
Pornind de la acest aviz, ţările arabe au solicitat o nouă convocare a Adunării Generale, programată pentru 17 septembrie, la finalul căreia ar urma să fie supusă votului o propunere de rezoluţie.
Ultimul proiect de rezoluţie, consultat joi de AFP, ”cere ca Israelul să pună capăt fără întârziere prezenţei sale ilegale” în teritoriile palestiniene şi să facă acest lucru ”în termen de 12 luni de la adoptarea acestei rezoluţii”. Primul proiect de rezoluţie dădea un termen de numai 6 luni.
Proiectul ”solicită” de asemenea retragerea forţelor israeliene din teritoriile palestiniene, stoparea construirii de noi colonii, restituirea terenurilor şi a proprietăţilor confiscate şi chiar posibilitatea întoarcerii palestinienilor deplasaţi.
În timpul războiului israeliano-arab din 1967, Israelul a început să acapareze părţi din Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) anexat pe atunci de Iordania, din Fâşia Gaza şi din Sinaiul egiptean, precum şi majoritatea Platoului Golan sirian.
Ulterior, Israelul a început să ocupe cei 70.000 kilometri pătraţi de teritorii arabe confiscate, o ocupaţie calificată apoi drept ilegală de către Naţiunile Unite. ONU consideră teritoriile palestiniene (Fâşia Gaza, Cisiordania, Ierusalimul de Est) drept o singură entitate, un teritoriu ocupat.
Proiectul de rezoluţie mai cere punerea în practică a unui ”mecanism internaţional de reparare a tuturor pagubelor, pierderilor sau rănilor rezultate din acte arbitrare ale Israelului în teritoriul palestinian ocupat”.
Acţiunile militare israeliene s-au soldat, până în prezent, cu 41.118 de morţi şi 95.125 de răniţi în rândul palestinienilor.








