Oficiul de Coordonare pentru Afaceri Umanitare al ONU şi Agenţia ONU pentru Refugiaţi vor solicita comunităţii internaţionale 4,1 miliarde de dolari pentru a finanţa anul acesta ajutorul umanitar destinat Ucrainei, ţară care luna viitoare ar urma să intre în cel de-al treilea an de război cu Rusia, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Din această sumă, 3,1 miliarde vor fi alocate activităţilor umanitare în interiorul Ucrainei şi diferenţa de un miliard de dolari comunităţilor de refugiaţi ucraineni din alte ţări, în special europene.
Circa 14,6 milioane de persoane, respectiv 40% din populaţia ucraineană, au nevoie de ajutoare umanitare, în urma războiului.
Aproximativ 6,3 de persoane s-au refugiat din Ucraina către alte ţări şi alte circa 3,7 milioane sunt strămutate intern.
Anul trecut, ONU a solicitat o sumă de 5,6 miliarde de dolari, dar a obţinut numai 56% din fondurile cerute pentru ajutorul umanitar şi numai 40% din cele destinate refugiaţilor ucraineni.
Agențiile ONU vor defăşura, pe 15 ianuarie, o acţiune de prezentare a planurilor umanitare pentru Ucraina.








