Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a estimat joi că distrugerea de către armata israeliană a clădirilor din zona de frontieră cu Israel în Gaza, în scopul de construi o „zonă tampon”, constituie o „crimă de război”, informează AFP conform Agerpres.
„Distrugerile menite să creeze o ‘zonă tampon’ din raţiuni de securitate nu răspund criteriilor (…) dreptului umanitar internaţional”, a declarat Volker Türk într-un comunicat.
„Insist pe lângă autorităţile israeliene asupra faptului că articolul 53 din cea de-a patra Convenţie de la Geneva interzice distrugerea de către puterea ocupantă a proprietăţilor ce aparţin unor persoane private, exceptând cazul în care această distrugere devine absolut necesară pentru operaţiunile militare”, a afirmat el.
„Distrugerea masivă de clădiri, care nu este justificată de imperative militare şi care este executată de manieră arbitrară (…) constituie o crimă de război”, a subliniat Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului. Este vorba în special de „clădiri rezidenţiale, şcoli şi universităţi în zone unde luptele nu au loc sau nu mai au loc”.
Astfel de distrugeri au putut fi observate în ultimele săptămâni la Beit Hanoun şi în oraşul Gaza, în nordul teritoriului palestinian asediat, precum şi în tabăra Nuseirat şi la Khan Younis, în sud.
„Israelul nu a furnizat motive convingătoare pentru a justifica această distrugere masivă de infrastructuri civile”, a declarat Volker Türk.
Aceste distrugeri „par să aibă drept scop sau drept efect de a face imposibilă întoarcerea civililor în aceste zone”. „Le amintesc autorităţilor că transferul forţat de civili poate constitui o crimă de război”, a insistat Volker Türk








