ONU cere Marii Britanii să renunțe la legea imigrației

Organizația Națiunilor Unite a informat guvernul britanic că noua lege adoptată în Regatul Unit, prin care se împiedică solicitarea de azil politic de către refugiații sosiți în această țară, încalcă dreptul internațional.

Legea a fost votată în Parlamentul de la Londra în noaptea de luni spre marți. Legea „este în contradicţie” cu obligaţiile Regatului Unit cu privire la dreptul internaţional referitor la drepturile omului şi la refugiaţi, au afirmat şefii agenţiilor ONU specializate pe aceste două domenii, Volker Türk şi Filippo Grandi, conform AFP, citată de Agerpres.

Măsura reprezintă un element important al programului de guvernare al premierului Rishi Sunak, care a promis că va lucra pentru a combate imigrația.

Procedural, textul urmează să primească validarea regală din partea regelui Charles, însă această etapă este una pur formală.

Potrivit experților ONU, legea va produce „efecte profunde pentru persoanele ce au nevoie de protecţie internaţională”. ONU se teme că mii de persoane rămân astfel, pe termen nedeterminat, în Regatul Unit, în situaţii juridice precare.

„De decenii, Regatul Unit oferă refugiu celor aflaţi în nevoie, conform obligaţiilor sale internaţionale, dar noua legislaţie erodează considerabil cadrul juridic care a protejat atât de multe persoane, expunând refugiaţii unor riscuri grave, cu încălcarea dreptului internaţional”, a spus Grandi.

El cere guvernului britanic „să-şi reînnoiască angajamentul în favoarea drepturilor omului anulând această lege şi având grijă ca drepturile tuturor migranţilor, refugiaţilor şi solicitanţilor de azil să fie respectate, protejate şi aplicate, fără discriminare”.

Legea împiedică migranţii sosiţi ilegal pe teritoriul britanic să ceară azil în această ţară.

Guvernul de la Londra doreşte ca tot mai mulţi migranţi ilegali, plasaţi în detenţie, să fie expulzaţi rapid fie către ţările lor de origine, fie către ţări terţe, precum Rwanda.

Regatul Unit a încheiat, anul trecut, un acord cu Rwanda pentru a trimite în ţara africană mii de migranţi aflaţi în situaţie ilegală, dar nici o expulzare nu a avut loc.

La sfârșitul lunii iunie, Curtea Supremă din Regat a anunțat că măsura de expulzare în Rwanda este ilegală.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *