Olanda: Guvernul Rutte a căzut din cauza neînțelegerilor privind migrația

Premierul Mark Rutte a anunţat vineri demisia guvernului olandez, invocând neînțelegeri „insurmontabile” între cele patru partide din coaliția guvernamentală cu privire la politica de primire a refugiaţilor. Rutte, aflat la putere din 2010, a propus înăsprirea politicii olandeze în materie de migrație, ceea ce a nemulțumit două din partidele la guvernare.

„În această seară, am ajuns, din păcate, la concluzia că disputele sunt insurmontabile. Din acest motiv, în curând îi voi prezenta regelui demisia mea în numele întregului guvern”, a declarat Rutte în cadrul unei conferinţe de presă.

Cel de-al patrulea guvern condus de Rutte a căzut după 543 de zile de mandat, din cauză că partidele componente nu au fost în măsură să se înţeleagă asupra modului de a limita numărul solicitanţilor de azil, după trei zile de negocieri tensionate.

Regele Olandei, Willem-Alexander, și-a întrerupt vacanța în Grecia și a revenit la Haga, urmând să aibă azi o întâlnire cu Marc Rutte.

Potrivit presei olandeze, alegerile anticipate vor avea loc în toamnă, iar liberalii conduși de premierul demisionar au șanse mari să rămână la putere. E posibilă o viitoare coaliție de guvernare cu Mișcarea Fermier-Cetățean, partid populist recent creat, învingător în martie la alegerile locale și cotat primul în sondaje.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii