Germania va organiza alegeri legislative în septembrie 2025, conform unei decizii care a fost adoptată astăzi de guvernul de la Berlin, relatează Agerpres.
Data propusă de guvern, 28 septembrie 2025, necesită aprobarea preşedintelui, Frank-Walter Steinmeier, dar de obicei acest lucru este o formalitate, potrivit agenţiei germane de ştiri dpa.
Ultimele alegeri legislative în Germania au avut loc în 2021 și au fost câştigate de Partidul Social-Democrat al premierului Olaf Scholz. În urma votului, el a format o coaliţie de guvernare, alături de Verzi şi de liberalii din formaţiunea Democraţii liberi.
Coaliţia de centru-stânga este devansată, acum, detaşat în sondaje de opoziţia conservatoare, CDU, partid din care face parte și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Cu toate acestea, Olaf Scholz a declarat, într-o conferinţă de presă, astăzi, că intenţionează să candideze pentru al doilea mandat de cancelar, la următoarele alegeri din toamna lui 2025.










