Olaf Scholz: Modul în care negociem cu China trebuie să se schimbe

Berlinul trebuie să schimbe modul în care tratează cu China, în condițiile în care această țară se îndreaptă din nou spre o politică mai deschisă, a scris joi cancelarul german Olaf Scholz într-un editorial.

În articolul său pentru POLITICO și ziarul german Frankfurter Allgemeine Zeitung, Scholz și-a justificat călătoria de joi în China, dar a subliniat că întreprinderile germane vor trebui să ia măsuri pentru a reduce „dependențele riscante” în lanțurile de aprovizionare industrială, în special în ceea ce privește „tehnologiile de vârf”.

Scholz se justifică pentru vizita în China

Scholz a remarcat că președintele Xi Jinping urmărește în mod deliberat o strategie politică de a face companiile internaționale să depindă de China.

„Rezultatul Congresului Partidului Comunist care tocmai s-a încheiat este lipsit de ambiguitate: tezele marxism-leninismului ocupă un spațiu mult mai larg decât în concluziile congreselor anterioare. Pe măsură ce China se schimbă, trebuie să se schimbe și modul în care tratăm cu China”, a scris Scholz.

Deși Scholz a semnalat nevoia de precauție cu privire la China, el a fost departe de a sugera că Germania vrea o schimbare majoră în relațiile sale, în mare parte confortabile, cu China.

După cum a observat presa internațională, Scholz continuă linia predecesoarei sale, Angela Merkel, insistând asupra faptului că Statele Unite (nenumite, dar evident identificate) nu ar trebui să încurajeze Germania într-un nou Război Rece împotriva Beijingului.

Scholz a insistat asupra faptului că obiectivul nu este acela de a se „decupla” – sau de a rupe legăturile de producție – de China. Cu toate acestea, el a adăugat că ia „în serios” o afirmație a președintelui Xi potrivit căreia obiectivul Beijingului este de a „restrânge dependența lanțurilor internaționale de producție de China”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *