Bayern Munchen s-a deplasat la Barcelona pentru un meci din faza grupelor UEFA Champions League împotriva echipei locale. Un incident nefericit pentru oficialii lui Bayern a avut loc în capitala catalană.
Potrivit publicației El Caso.cat, în seara zilei de marți, 22 octombrie, un reprezentant al lui Bayern Munchen a fost jefuit pe străzile Barcelonei. Un tânăr s-a apropiat de directorul clubului și i-a furat iPhone-ul, ceasul și portofelul. S-a întocmit un proces verbal de poliție, însă autorul faptei nu a fost încă găsit.
Unitatea specializată de poliție, Titani, lucrează pentru a identifica suspectul și a stabili dacă infracțiunea are legătură cu un grup notoriu de hoți de ceasuri care operează în oraș.
Meciul dintre Barcelona și Bayern Munchen este programat să aibă loc în această seară, 23 octombrie, cu startul de la ora 22:00.
Adam Neamțu
Un răspuns