Bombe au explodat la Real News și Real FM Radio din Grecia, declanșând un incendiu care a distrus birourile din Atena, a anunțat miercuri grupul media într-un comunicat. Incendiul, care a izbucnit la primele ore ale dimineții, a fost ținut sub control după ce 18 pompieri s-au luptat cu focul timp de două ore, toți angajații fiind evacuați din clădire, a precizat grupul.
Incendiu la o instituție de presă în Grecia
Mai multe persoane au fost transportate la spital cu probleme respiratorii. O anchetă a poliției este în curs de desfășurare pentru a stabili cine a fost în spatele incidentului. Potrivit unui bilanț preliminar al poliției, rămășițele a trei butelii de gaz au fost găsite în clădire, între subsolul și primul etaj al clădirii de birouri. Proprietarul Nikos Chatzinikolaou a declarat pe Twitter că el crede că firma a fost vizată în mod deliberat, dar nu a spus de către cine.
„Explozii și incendii la Real FM și Realnews! Ne dau foc! Încearcă să ne închidă”, a scris el pe Twitter.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis i-a spus proprietarului că „statul va face totul pentru a-i aduce pe făptași în fața justiției”. „Orice încercare de a viza jurnaliștii trebuie condamnată”, a adăugat el. Ministrul grec de externe, Nikos Dendias, a declarat că „atacul asupra Real FM și Real News, care a provocat un incendiu și a pus în pericol vieți omenești, este o acțiune criminală absolut condamnabilă, care contravine libertății de exprimare în țara noastră”.
În februarie, două dispozitive incendiare au explodat în fața locuințelor unui jurnalist și a unui ofițer de poliție din Atena, provocând pagube materiale, dar fără a face victime. Grecia a coborât 38 de locuri în ultimul clasament internațional al libertății presei publicat de Reporteri fără frontiere (RSF). În aprilie 2021, jurnalistul de investigație Giorgos Karaivaz a fost ucis într-un atac în plină zi în fața casei sale. De atunci, ancheta nu a înregistrat niciun progres, a precizat RSF.
Εκρήξεις και φωτιά στον Real FM και στη Realnews! Μας καίνε! Προσπαθούν να μας κλείσουν! pic.twitter.com/7gKTmnRYn0
— Nikos Chatzinikolaou (@NChatzinikolaou) July 13, 2022
Real News și Real FM sunt posturi de centru-stânga care oferă platforme opoziției, dar și vocilor pro-guvernamentale.
Autor: Anca Stratulat