O „grațiere” condiționată pentru protestatarii din Iran

Duminică presa iraniană controlată de stat, a anunțat că liderul suprem al Iranului a emis o amnistie pentru „zeci de mii” de prizonieri, inclusiv pentru protestatarii arestați în timpul mitingurilor antiguvernamentale.

Grațierea și reducerea pedepselor, emise de ayatollahul Ali Khamenei, vor exclude persoanele cu dublă cetățenie și pe cei acuzați de „răspândirea corupției pe pământ”, o acuzație capitală cu care se confruntă mulți dintre protestatari. Cei acuzați de „spionaj pentru agenții străine” sau cei care au legături cu „grupuri ostile” Iranului vor fi, de asemenea, excluși.

Amnistiile vin după luni de zile în care autoritățile au încercat să reprime protestele antiguvernamentale care au cuprins întreaga țară.

Protestele au fost declanșate de moartea unei tinere în vârstă de 22 de ani, Mahsa Amini, o femeie kurdă, care a fost ucisă de poliția morală, anul trecut în septembrie.

De atunci statul iranian a ordonat mai multe execuții, iar mii de persoane au fost reținute sau ucise în timpul revoltelor.

Khamenei, care deține ultimul cuvânt cu privire la toate problemele de stat din republică, a autorizat grațierea și reducerea sentințelor înainte de aniversarea a 44 de ani de la revoluția islamică din 1979.

Amnistiile și grațierile anunțate înainte de aniversarea revoluției sunt o practică comună anuală. Cu toate acestea, în acest an această decizie cântărește greu, deoarece represiunea fermă a Republicii Islamice împotriva tulburărilor civile nu a reușit până acum să înăbușe pe deplin ceea ce se crede a fi cea mai mare provocare pentru regim din 1979.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *