O echipă ONU, în inspecție la centrala Zaporojie

O echipă de experți ONU evaluează, astăzi, pagubele de la centrala nucleară Zaporojie, după bombardamentele intense care au avut loc sâmbătă și duminică, informează Digi24.

Atacurile asupra celei mai mari centrale nucleare din Europa din sudul Ucrainei au avut loc în timp ce în estul țării se dădeau lupte grele, iar forțele ruse au lovit pozițiile ucrainene de-a lungul liniei frontului, a declarat președintele Volodimir Zelenski.

Bombardarea centralei nucleare Zaporojie vine în urma mai multor eșecuri ale forțelor ruse în regiunea Herson. În ultimele zile, rușii au lansat mai multe rachete care au vizat infrastructura civilă energetică.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică a ONU a declarat că au fost mai bine de 12 explozii care au zguduit centrala nucleară sâmbătă noapte și duminică. Șeful agenției ONU, Rafael Grossi, a spus că atacurile au fost extrem de îngrijorătoare.

Centrala Zaporojie se află la 500 kilometri de Cernobîl

Rusia și Ucraina s-au învinovățit reciproc pentru bombardarea instalației, așa cum s-a întâmplat în ultimele luni în urma unor atacuri care au avut loc asupra uzinei sau în apropierea acesteia.

Citând informații furnizate de conducerea uzinei, o echipă ONU aflată la fața locului a spus că au fost daune la unele clădiri, sisteme și echipamente, dar nici una dintre aceste avarii nu este critică pentru siguranţa şi securitatea nucleară.

În schimb, operatorul rus de energie nucleară, Rosenergoatom, a spus că vor exista restricții la ceea ce ar putea echipa să inspecteze.

„Dacă vor să inspecteze o instalație care nu are nimic de-a face cu siguranța nucleară, accesul va fi interzis”, a declarat Renat Karchaa, consilier al CEO-ului Rosenergoatom, pentru agenția de presă Tass, citat de Reuters.

Bombarderea repetată a centralei a stârnit îngrijorări cu privire la un accident grav la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobîl, din 1986.

Uzina Zaporijia a furnizat aproximativ o cincime din energia electrică a Ucrainei înainte de invazia Rusiei și a fost forțată să funcționeze cu generatoare de rezervă de mai multe ori. Are șase reactoare VVER-1000 V-320 de proiectare sovietică, răcite cu apă, care conțin uraniu 235.

Reactoarele sunt oprite, dar există riscul ca combustibilul nuclear să se supraîncălzească dacă este întreruptă puterea care antrenează sistemele de răcire.

Facebook

Comentarii

Un răspuns

  1. I am a website designer. Recently, I am designing a website template about gate.io. The boss’s requirements are very strange, which makes me very difficult. I have consulted many websites, and later I discovered your blog, which is the style I hope to need. thank you very much. Would you allow me to use your blog style as a reference? thank you!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *