O altă dronă a căzut în județul Tulcea

O altă dronă a căzut, în noaptea trecută, pe teritoriul țării noastre – la granița cu Ucraina.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale, în urma informațiilor primite de la Poliția de Frontieră, echipe ale ministerului s-au deplasat imediat în zonă pentru investigarea situației.

În jurul orei 5.00, echipele din teren au raportat descoperirea unui crater de dronă, cu posibilă explozie la impact, într-o zonă cu vegetație aflată la aproximativ 3 km vest de localitatea Plauru, din județul Tulcea.

Ministerul Apărării Naționale precizează că detectase deja, în cursul nopții – ora 23.20 – un grup de drone care se îndreptau spre porturile ucrainene.

MApN a activat procedurile de Poliție Aeriană și a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la județele Tulcea și Galați, aflate în proximitate. Starea de prealertă aeriană a încetat, însă, la ora 1.40.

Rusia a lansat, în noaptea trecută, un atac puternic asupra porturilor de pe Dunăre, cu 33 de drone de tip Shahed. Sistemele de apărare antiaeriană ale Ucrainei ar fi doborât 28 dintre acestea.

De la începutul lunii septembrie și până acum, alte trei drone au fost au căzut pe teritoriul României, în zone din județul Tulcea.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *