Polonia și NATO au demonstrat că pot răspunde rapid la incidentele de securitate generate de pătrunderea dronelor pe teritoriul polonez. Președintele României, Nicușor Dan, a transmis că țara noastră este pregătită să aplice aceleași proceduri și să acționeze ferm într-o situație similară, beneficiind de sprijinul aliaților.
Reacția NATO după incidentul din Polonia
Dronele care au pătruns adânc, zeci de kilometri, în spațiul aerian polonez au fost interceptate și doborâte de forțele NATO. Președintele Nicușor Dan a explicat că procedura urmată a fost „una clasică”, conform articolului patru din tratatul Alianței Nord-Atlantice, care prevede consultarea imediată între statele membre.
„Era absolut necesar ca asta să se întâmple. Din perspectiva României, e evident că trebuie să fim solidari cu Polonia și am participat la această consultare, care va continua”, a declarat șeful statului pentru TVR1.
România, pregătită pentru un scenariu similar
Nicușor Dan a subliniat că România, ca stat membru NATO, dispune de proceduri clare și echipamente corespunzătoare pentru a reacționa într-o situație asemănătoare.
„România este pregătită să aplice aceste proceduri cu sprijinul aliaților. Deci nu există niciun motiv de îngrijorare”, a precizat acesta.
Totodată, președintele a reamintit că legea care permite Armatei să doboare drone este deja în vigoare, fiind clarificate și responsabilitățile prin deciziile CSAT.
„În ipoteza unei chestiuni similare cu cea din Polonia, este clar cine intervine și cine dă comanda. Toate lucrurile sunt absolut clare”, a adăugat Nicușor Dan.
Europa își consolidează capacitățile militare
În contextul războiului din Ucraina, șeful statului a punctat că Europa a înțeles nevoia urgentă de a-și moderniza și completa înzestrarea militară pentru a echilibra raportul de securitate cu Statele Unite.
„Evident că nu e plăcut să plătești bani din bugetul național pentru apărare, în loc să îi duci în educație sau în sănătate. Dar e un cost pentru securitate. Și orice e mai bun decât războiul”, a subliniat președintele.
Acesta a precizat că toate statele NATO sunt angajate într-un program gradual de întărire a interoperabilității și de consolidare a apărării colective, astfel încât Alianța să răspundă eficient oricărei posibile agresiuni.










