Nicușor Dan: Mi-aș fi dorit ca dreapta să fie unită la aceste alegeri

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat, astăzi, că nu se poate pronunța asupra unui candidat la alegerile prezidențiale, pentru că nu a terminat turul cu cele 20 de subiecte pentru care așteaptă susținere pentru București.

”Încă nu am terminat turul cu cele 20 de subiecte. Pentru moment m-am întâlnit, după cum ştiţi, cu reprezentanţii partidelor care şi-au exprimat intenţia de a participa la majoritatea din Consiliul General. O să mă întâlnesc cu ceilalţi candidaţi”, a spus Nicuşor Dan, despre susţinerea unui candidat de dreapta la alegerile prezidenţiale.

”Probabil ce voi spune eu legat de primul tur al alegerilor va fi nuanţat”, a mai spus Nicuşor Dan.

Primarul a precizat, în schimb, că şi-a dat acordul pentru apariţia pe panourile electorale ale partidelor. ”E o formă de colaborare. Bineînţeles că eu mi-aş fi dorit ca dreapta să fie unită în aceste alegeri, dar suntem în situaţia dată. Eu sunt un independent care a colaborat şi va colabora cu fiecare din aceste partide, şi atunci firesc ca această colaborare să se manifeste şi în campania pentru alegerile prezidenţiale”, a explicat el. 

Întrebat dacă le-a propus celor trei lideri de partide un singur candidat al dreptei, Nicuşor Dan a spus că este târziu acum, pentru că fiecare dintre ei sunt pe buletinul de vot.

Facebook

Comentarii