„Voi candida pentru că sunt președintele PNL. Înainte de toate trebuie să obțin aprobarea partidului și de aceea, în perioada imediat următoare, ca să nu mai lăsăm loc la discuții, voi merge în toate filialele partidului să câștig încrederea și votul de la Partidul Național Liberal”, a anunțat Nicolae Ciucă, într-un interviu la Antena 3.
Liderul PNL a precizat că are încredere în liberali, datorită rezultatelor obținute la alegerile locale. „Am foarte mare încredere în PNL, s-a văzut asta la locale, de la 14-16% am reușit să închidem alegerile locale la 30%, asta înseamnă mobilizare și o treabă bine facută”, a declarat Ciucă.
Proiectul candidatului comun cu PSD „nu mai poate funcționa”, a precizat N. Ciucă.
Nicolae Ciucă a mai afirmat că actuala coaliție a ajuns la maturitate și va putea „să-și vadă de ce are de făcut la guvernare”, chiar și în cazul unei confruntări politice la alegerile prezidențiale.
„Nu cred că trebuie să ne grăbim de fiecare dată și să spunem uite ce vor face, intră separat în alegeri și nu vor fi în măsură să asigure coerența guvernării și stabilitatea politică a țării. Eu cred că am ajuns la o maturitate politică în care oamenii politici din România pot să aibă o confruntare politică și să vină, să aibă loc dezbateri și analize pe proiecte, pe programe și în același timp să-și vadă de toate cele ce au de făcut la guvernare”, a explicat președintele liberal.
Anunțul său pune capăt speculaţiilor din ultima vreme privind candidatul PNL la prezidențiale.
Ștefan Jianu










