Netanyahu se întâlnește, azi, cu Trump pentru a-l convinge să reducă taxele Israelului

După vizita de patru zile în Ungaria, premierul israelian Benjamin Netanyahu se va întâlni, astăzi, la Casa Albă, cu preşedintele american, Donald Trump, relatează AFP și News.ro.

Netanyahu este primul lider străin care se întâlneşte cu Trump de când acesta din urmă a decis să impună taxe vamale suplimentare pentru un număr mare de produse importate de Statele Unite.

Principalul obiectiv al lui Netanyahu este să îl convingă pe preşedintele american să revină asupra deciziei sale sau cel puţin să reducă taxele care vor fi impuse importurilor israeliene.

Începând de sâmbătă, o mare parte din produsele pe care Statele Unite le importă din restul lumii au fost supuse unor taxe vamale suplimentare de 10%. Din 9 aprilie, însă, factura va fi şi mai mare pentru anumite ţări care exportă mai mult în Statele Unite decât importă din SUA.

Israelul, de exemplu, se va confrunta cu taxe vamale de 17%.

Înainte de a părăsi Budapesta, Netanyahu a declarat că discuţiile se vor axa în special pe „regimul vamal care a fost impus şi Israelului”. „Sunt primul lider internaţional, primul lider străin care se va întâlni cu preşedintele Trump pe o temă atât de crucială pentru economia Israelului”, a declarat premierul israelian.

Israelul a încercat să evite noile taxe prin luarea unor măsuri preventive marţi, în ajunul anunţului lui Donald Trump, şi prin ridicarea tuturor taxelor vamale restante pentru 1% din mărfurile americane încă afectate.

Dar preşedintele american şi-a menţinut măsurile, susţinând că Statele Unite au un deficit comercial semnificativ cu Israelul, unul dintre principalii beneficiari ai ajutorului militar american.

Facebook

Comentarii