Victor Negrescu a declarat, astăzi, că Marcel Ciolacu va rămâne în fruntea PSD, deși acesta a demisionat după primul tur al alegerilor prezidențiale, unde s-a clasat pe locul 3. O decizie în acest sens ar putea fi luată în ședința conducerii partidului, care are loc astăzi, a declarat la RFI România Victor Negrescu, comunicatorul politic al PSD.
”Eu mă aștept ca astăzi, la reuniunea pe care o vom avea, să existe un vot de sprijin pentru Marcel Ciolacu, pentru a rămâne în fruntea partidului, mă aștept chiar poate la o unanimitate în acest sens, pentru ca Marcel Ciolacu să înceapă discuțiile, negocierile cu celelalte formațiuni politice, în vederea formării unei majorități în Parlament, poate chiar a unei coaliții de guvernare. În sensul acesta, cred că există un larg sprijin pentru domnia sa și nu mă aștept la nici o schimbare din această perspectivă”, a declarat Negrescu.
Negrescu a vorbit despre capacitatea de negociere a lui Marcel Ciolacu cu cei doi candidați la prezidențiale, Elena Lasconi și Călin Georgescu:
”Totodată, într-un context dificil, poate fi oportună această decizie, în contextul în care este nevoie de oameni cu experiență, cu expertiză. Este în continuare premier în funcție și cred că în perspectiva alegerilor prezidențiale, este oportun pentru noi să purtăm aceste negocieri, pornind de la această poziționare a noastră și de la cei care au expertiză și experiență politică”, a spus Negrescu.
Despre participarea la o coaliție de guvernare, negocieri care ar fi inițiate de PSD, partid care a câștigat alegerile parlamenare de duminică, Victor Negrescu a spus că există și varianta ca PSD să rămână în opoziție.