Negocieri favorabile pe dosarul Schengen. Ciolacu: „S-a ajuns la un acord la nivel de miniștri”

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, astăzi, la Budapesta, că s-a ajuns la un acord şi la nivelul miniştrilor de interne din România, Bulgaria, Ungaria și Austria pentru aderarea completă la Schengen a României.  

”Am ajuns la un acord şi la nivelul miniştrilor de interne din cele patru state implicate, care sunt prezenţi la Budapesta, şi doresc să mulţumesc pe această cale tuturor echipelor implicate în negociere. Având în vedere toate aceste lucruri concrete, sunt încrezător că după 13 ani, România va reuşi o aderare completă la Schengen până la finalul anului”, a spus premierul.

Marcel Ciolacu a anunţat că a avut zilele trecute o discuţie telefonică şi cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer, în care i-a transmis că România îşi asumă pe deplin misiunea de protecţie a frontierelor externe ale UE. Totodată, Marcel Ciolacu a mulțumit Ungaria pentru sprijinul pe care l-a acordat pe dosarul Schengen al României.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a anunţat, a rândul său, că s-a convenit ca, de la 1 ianuarie 2025, România să devină membră a spaţiului Schengen şi pe terestru. El a precizat că decizia se va lua la Bruxelles, în Consiliul JAI din 12 decembrie, iar până atunci preşedinţia ungară va înainta un Memoriu în acest sens, care ar urma să fie validat de miniştrii de interne UE.

”Dacă toate merg conform planurilor noastre, atunci de la 1 ianuarie, dacă mă duc la domnul premier cu maşina, nu voi mai fi oprit la frontieră ci voi putea conduce maşina de la Budapesta la Bucureşti fără să fie vreun control”, a spus Orban.

Facebook

Comentarii