NATO a luat decizia să trimită un emisar special la Kiev, extinzând astfel prezenţa civilă a Alianţei Nord-Atlantice în Ucraina, informează Agerpres.
Oficialul NATO va avea misiunea de a coordona sprijinul politic şi practic al Alianţei în teren, în contextul în care Ucraina continuă să se apere de invazia rusă.
Decizia intervine înaintea summitului NATO de la Washington din 9-11 iulie, la care liderii ţărilor aliate urmează să adopte oficial o misiunea oficială privind Ucraina. Misiunea se va intitula NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU) și va avea cartierul general la Wiesbaden, în Germania.
Deocamdată nu este clar cine va fi trimis ca emisar special al NATO la Kiev. De aproape un deceniu NATO este reprezentată oficială la Kiev, inclusiv printr-un birou de legătură şi printr-un centru de informare şi documentare care există de la finalul anilor 1990.
Până acum, statele membre ale NATO şi-au coordonat ajutorul militar nu prin intermediul Alianţei, ci prin Grupul de contact pentru Ucraina, care este condus de SUA. Dar statele aliate vor să se pună la adpost, și din punct de vedere organizatoric, într-o eventualitate revenire a lui Donald Trump la Casa Albă.








