Un avion de supraveghere NATO a sosit marți în România pentru a consolida flancul estic al alianței militare și pentru a ajuta la monitorizarea activității militare ruse.
NATO a anunțat săptămâna trecută că va desfășura avioane de supraveghere Airborne Warning and Control System (AWACS) la București, de unde vor începe zboruri de recunoaștere exclusiv peste teritoriul NATO.
Primul avion, a aterizat marți în Baza 90 Transport Aerian din Otopeni. În cursul zilei de miercuri alte două aeronave sunt așteptate să ajungă la București . Acestea urmează să rămână pe teritoriul României câteva săptămâni.
”Avioanele de supraveghere AWACS vor ajunge la București, de unde vor transmite NATO informații despre orice mișcare tactică și operațională de la granița Alianței. În contextul războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, NATO va monitoriza activitatea militară pe flancul estic, cu ajutorul acestor aeronave. România și Aliații sunt în siguranță!” – a transmis pe Facebook ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr.
Alianța și-a sporit prezența aeriană în Europa de Est și în Țările Baltice de când Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut. Aeronavele din România aparțin unei flote formate din 14 avioane de supraveghere cu sediul în Germania de Vest.
„În vreme ce războiul ilegal al Rusiei în Ucraina continuă să amenințe pacea și securitatea în Europa, nu trebuie să existe nicio îndoială cu privire la hotărârea NATO de a proteja și apăra fiecare centimetru de teritoriul aliat”, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, într-o declarație din 12 ianuarie.










