Goran Bregovic are interdicţie de intrare în Republica Moldova

Compozitorului sârbo-croat Goran Bregovic i-a fost refuzată, duminică, intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, potrivit Agerpres.

Potrivit presei locale, opiniile pro-ruse ale muzicianului au jucat cel mai probabil un rol în luarea acestei decizii, în contextul în care muzicianul sârbo-croat, în vârstă de 73 de ani, a susţinut în mod deschis anexarea Crimeei, precum şi invadarea Ucrainei.

„Ne pare rău să vă anunţăm că Goran Bregovic şi trupa lui nu vor putea să cânte în această seară, din motive care nu ţin de organizatori sau de artişti”, au anunţat organizatorii Festivalului Muzical din Gustar, o localitate situată în partea central-estică a Republicii Moldova, la o distanţă de o oră de mers cu maşina faţă de Chişinău.

Muzicianului sârb nu i-a fost permisă intrarea în Republica Moldova, deşi aterizase deja pe Aeroportul din Chişinău. Potrivit organizatorilor evenimentului, Goran Bregovic s-a declarat „foarte dezamăgit” din cauza acestei interdicţii „fără nicio explicaţie oficială”.

„Susţin turnee extinse alături de muzicienii mei în toată Europa şi nu am întâmpinat niciodată dificultăţi”, a adăugat el.

Reacția autorităților sârbe

Într-un comunicat, Poliţia de frontieră din Republica Moldova a explicat că „a refuzat accesul pentru 29 de cetăţeni străini”, inclusiv pentru Goran Bregovic, „în decursul ultimelor 24 de ore”.

Potrivit site-ului deschide.md, Goran Bregovic, care a susţinut în mod deschis ocuparea Crimeei, în 2014, dar şi invadarea Ucrainei de către Rusia în 2022, avea interdicţii de intrare în Ucraina şi Polonia.

Anterior, autorităţile de la Chişinău au declarat că persoanele publice care fac apel la război, discordie şi ură sunt indezirabile pe teritoriul Republicii Moldova.

Ministerul de Externe al Serbiei a cerut explicaţii de la autorităţile de la Chişinău. Potrivit ministrului de externe sârb, Ivica Dacic, situaţia respectivă „nu corespunde relaţiilor tradiţionale de prietenie” dintre cele două state.

Într-o declaraţie făcută pentru agenţia de presă Tanjug, Ivica Dacic a precizat că interdicţia de intrare în Republica Moldova aplicată muzicianului Goran Bregovic a fost percepută de societatea sârbă într-un mod negativ.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *