Mohammad Mokhber, viitorul președinte interimar al Iranului

Mohammad Mokhber, 68 de ani, prim-vicepreşedintele Iranului, ar urma să devină, potrivit Constituţiei iraniene, preşedinte interimar, după moartea lui Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, scrie Digi24.

În calitate de preşedinte interimar, Mohammad Mokhber face parte dintr-un consiliu format din trei persoane, împreună cu preşedintele parlamentului şi şeful sistemului judiciar, care va organiza noi alegeri prezidenţiale în termen de 50 de zile de la moartea preşedintelui.

Născut la 1 septembrie 1955, Mokhber, la fel ca Raisi, este considerat un apropiat al liderului suprem Ali Khamenei, care are ultimul cuvânt în toate chestiunile de stat.

Mokhber a devenit prim-vicepreşedinte în 2021, când Raisi a fost ales preşedinte.

Mokhber a făcut parte dintr-o echipă de oficiali iranieni care a vizitat Moscova în octombrie şi a fost de acord să furnizeze rachete sol-sol şi mai multe drone armatei ruse.

Din echipă mai făceau parte doi oficiali de rang înalt din cadrul Gărzilor Revoluţionare ale Iranului şi un oficial din cadrul Consiliului Suprem de Securitate Naţională.

Facebook

Comentarii