Ucraina va deveni membru al Uniunii Europene şi al NATO, a declarat, astăzi, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la deschiderea Aspen – GMF Bucharest Forum.
„Cu privire la calendar, la condiţiile reunite pentru astfel de decizii, este o chestiune pe care aliaţii o decid prin consens. Trebuie să continuăm să sprijinim Ucraina în primul rând în câştigarea acestui război şi consolidarea drumului său euroatlantic şi aş spune, din experienţa României, că drumul către UE şi drumul către NATO par separate, dar sunt foarte complementare. De aceea, orice pas în direcţia integrării europene ajută integrarea în NATO şi orice pas în relaţia cu NATO ajută în integrarea europeană”, a explicat Mircea Geoană.
El a salutat, cu acest prilej, avizul Comisiei Europene pentru începerea negocierilor de aderare la UE cu Republica Moldova şi Ucraina.
„În special, pentru Republica Moldova este o veste formidabilă”, a completat Mircea Geoană, menţionând susţinerea pentru obiectivul aderării Chişinăului la UE până în 2030. „Sunt absolut convins că şi Ucraina şi Moldova şi Georgia şi Balcanii de Vest vor face parte din aceeaşi familie cu noi. Pentru prima dată în istorie, România n-ar mai fi o ţară de frontieră a Occidentului, ci ar fi parte a centrului comunităţii euroatlantice”, a mai spus secretarul general adjunct al NATO.