Francezii încearcă să o dreagă: ”Franţa este un aliat de încredere al SUA, dar menține și dialogul cu China”

Ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, a declarat miercuri că Franţa este un „aliat solid şi de încredere” al Statelor Unite, dar că este necesară și implicarea Chinei, după declaraţiile controversate ale preşedintelui francez Emmanuel Macron, transmite AFP, potrivit Agerpres.

„Intenţionăm să rămânem aliaţi puternici şi de încredere ai Statelor Unite ale Americii. Să nu înţelegeţi greşit”, a spus Le Maire, care a participat la reuniunile de primăvară, de la Washington, ale Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale.

„Înainte de a merge în China, preşedintele Macron l-a sunat pe preşedintele Biden (…) pentru a coordona efectiv poziţiile americane şi franceze faţă de China”, a subliniat ministrul francez.

Preşedintele Macron a provocat un val de neînţelegere în SUA şi în Europa făcând apel la Uniunea Europeană să nu urmeze Washingtonului sau Beijingului în chestiunea Taiwanului, declaraţii interpretate ca o distanţare faţă de Washington.

Întrebat despre acest subiect, Bruno Le Maire a apreciat că este o prioritate „să cerem Chinei să oprească escaladarea din Taiwan”.

Exporturile şi importurile de bunuri şi servicii între SUA şi China au atins în 2022 cel mai înalt nivel din istorie, potrivit datelor Departamentului american de Comerţ. Dar China şi-a pierdut rangul de cel mai mare partener comercial al SUA în favoarea Uniunii Europene, o premieră după războiul comercial din 2019.

Ministrul francez al Economiei consideră, de asemenea, că este necesar să se urmărească în continuare implicarea Chinei, fie că este vorba de a nu vinde arme Rusiei, de a lupta împotriva schimbărilor climatice sau de a restructura datoria ţărilor sărace, sector în care Beijingul este unul din principalii creditori.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *