Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit, ieri, la Kiev, cu președintele Volodimir Zelenski, căruia i-a transmis un nou mesaj de susținere din partea țării noastre, subliniind că Ucraina luptă, deopotrivă, nu doar pentru independența sa, ci și pentru securitatea și libertatea României și a întregii Europe.
Construim un parteneriat strategic între România și Ucraina, pentru pace, democrații puternice și prosperitate. M-am întâlnit astăzi la Kiev cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. I-am transmis un nou mesaj de susținere a României. Ucraina luptă cu curaj și pentru securitatea și libertatea României și a întregii Europe. Este un război pe care Ucraina nu și l-a dorit, dar în care astăzi luptă cu determinare în numele valorilor în care și România crede – libertate, suveranitate și independență. Atâta timp cât Ucraina rezistă și securitatea noastră este mai bine protejată”, a transmis ministrul Oana Țoiu, după întâlnirea cu președintele Zelenski.
„Construim un parteneriat strategic, pentru pace, democrații puternice și prosperitate”
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a anunțat, în cadrul vizitei cu președintele Zelenski, că România și Ucraina construiesc un parteneriat strategic pentru pace și prosperitate și a subiliniat că România sprijină obținerea unui păci juste și durabile, care să asigure independența și parcursul european al Ucrainei, dar și stabilitatea în regiunea noastră.
„Este în interesul direct al României ca aceasta să fie o pace justă și durabilă care să asigure independența, integritatea și parcursul european al Ucrainei, precum și stabilitatea și siguranța regiunii noastre”, a punctat ministrul Oana Țoiu.
„Am discutat cu președintele Zelenski despre felul în care România și Ucraina pot să adâncească nivelul de cooperare în beneficiul și pentru prosperitatea ambelor țări. Colaborarea în domeniul militar și economic sunt în interesul industriei românești și a cetățenilor români. De asemenea, am vorbit despre parcursul european al Ucrainei și al Republicii Moldova și despre faptul că România este un partener pentru cele două țări, astfel încât să fim cu toții mai puternici și mai prosperi într-o Europă unită”, a subliniat șefa diplomației române, Oana Țoiu.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, s-a întâlnit, ieri, și cu prim-ministrul Ucrainei, Yulia Svyrydenko, dar și cu președintele Radei Supreme, Ruslan Stefanchuk. De asemenea, șefa diplomației române a purtat discuții și cu omologul ucrainean, Andrii Sybiha.
Astăzi, ministrul român de externe se află la Cernăuți, unde va participa la Trilaterala România–Republica Moldova–Ucraina.










