Aurescu, noi discuții cu Olanda pentru aderarea la Schengen

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut, joi, la Sibiu, o întrevedere bilaterală cu omologul său din Olanda, Wopke Hoekstra, iar agenda de discuţii a inclus în mod prioritar subiectul aderării României la spaţiul Schengen şi demersurile în curs pentru avansarea acestui important dosar, informează un comunicat al MAE, transmis astăzi.

Potrivit comunicatului, Aurescu a mulţumit omologului olandez pentru susţinerea în favoarea României şi a reiterat că aderarea ţării noastre va contribui la consolidarea securităţii UE. La rândul său, ministrul Hoekstra a reiterat susţinerea activă a Olandei pentru aderarea României, care este pregătită în acest sens.

Ministrul Aurescu a subliniat şi deschiderea României de a lucra împreună cu toţi partenerii europeni pentru a găsi soluţii eficiente la problema migraţiei ilegale, „chiar dacă România nu acceptă conexiuni artificiale dintre acest subiect şi aderarea la spaţiul Schengen”.

Cei doi miniştri au convenit să coopereze strâns pe subiectul soluţiilor la nivel european privind gestionarea mai eficientă a problemei migraţiei ilegale.

Totodată, ministrul Wopke Hoekstra a reconfirmat angajamentul Olandei în consolidarea apărării pe Flancul estic al NATO, prin participarea cu trupe la Grupul de Luptă NATO din România.

Întrevederea a avut loc în contextul vizitei oficialului olandez în România pentru consultări politice în format trilateral România – Olanda – Franţa la Bucureşti, împreună cu ministrul de Externe francez Catherine Colonna, precedate de o vizită comună a celor trei miniştri la trupele franceze şi olandeze staţionate la baza de la Cincu, în cadrul Grupului de luptă NATO din România.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *