Ciolacu și miniștrii – la Bruxelles, pentru a negocia măsurile bugetare

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, va merge la Bruxelles, după data de 21 august, pentru a discuta cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema ordonanţelor de urgenţă privind reducerea cheltuielilor bugetare şi măsurile fiscale, înainte ca acestea să fie aprobate în Guvern, informează Agerpres.

Ministrul Finanţelor ar urma să discute cu oficialii europeni şi legat de rectificarea bugetară pe care Executivul de la Bucureşti urmează să o aprobe în luna septembrie.

De asemenea, tot atunci Boloş va mai prezenta și un proiect de act normativ care vizează combaterea evaziunii fiscale.

Tot după 21 august, ministrul Muncii, Simona Bucura, se va deplasa şi ea la Bruxelles pentru a prezenta reprezentanţilor CE proiectul de lege privind pensiile speciale cu amendamentele formulate în acord cu decizia CCR şi stadiul reformei în domeniu, dar şi pentru discuţii referitoare la jalonul asumat privind alocarea unui procent de 9,4% din PIB pentru pensii.

Și ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, va avea întrevederi de lucru la Comisia Europeană unde va discuta teme legate de renegocierea PNRR, cum ar fi capitolul REPower EU, prin care ar urma ca România să primească 1,7 miliarde de euro în plus pe zona de energie, şi reducerea unor granturi de 2,1 miliarde de euro.

Ciolacu – o vizită de lucru la Bruxelles

Ulterior acestor vizite, la Bruxelles se va deplasa şi premierul Marcel Ciolacu pentru finalizarea discuţiilor pe PNRR, dar şi pentru discuţii privind deficitul bugetar asumat pentru anul acesta de 4,4%.

Măsurile fiscale pe care Executivul urmează să le aprobe vizează, între altele, eliminarea unor facilităţi fiscale, respectiv a impozitului pe venit în domeniul IT peste 10.000 de lei şi a CASS-ului în construcţii, agricultură şi industria alimentară.

Alte măsuri analizate în Guvern vizează taxarea proprietăţilor de peste 500.000 de euro, dar şi a automobilelor scumpe de peste 75.000 de euro.

O parte dintre aceste măsuri ar urma să fie aplicate de la 1 octombrie, iar celelalte de la 1 ianuarie 2024.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *