Bosnia-Herțegovina, candidată oficial la aderarea la UE

Miniştrii de externe ai statelor Uniunii Europene au aprobat, astăzi, acordarea statutului de ţară candidată la aderare Bosniei-Herţegovina, o decizie ce va fi validată oficial de liderii UE joi, la summitul de la Bruxelles, transmit agenţiile AFP, Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

”A făcut parte din concluziile privind extinderea (UE) care au fost convenite în această dimineaţă”, a declarat un diplomat european citat de Reuters.

”Şi cu condiţia clară că reformele stabilite de Comisie şi cele 14 reforme cheie convenite în 2019 trebuie să fie îndeplinite până când vor fi lansate negocierile”, a precizat el.

”Este un semnal politic în lumina situaţiei geopolitice actuale”, a adăugat diplomatul.

Procesul de aderare la Uniunea Europeană al Bosniei se poate întinde pe mulţi ani şi implică negocieri complexe pe care această țară trebuie să le poarte pentru adaptarea legislaţiei locale la cea a Uniunii.

Facebook

Comentarii