Miniştrii de Externe ai Italiei, Franţei, Germaniei, Regatului Unit şi Statelor Unite se întâlnesc, mâine, la Roma pentru a discuta despre situaţia din Siria, a anunţat Guvernul italian, o reuniune prezidată de către şeful diplomaţiei italiene, Antonio Tajani, relatează AFP și News.ro.
Departamentul de Stat american anunţa luni că secretarul de Stat, Anthony Blinken, se întâlneşte cu omologii săi eropeni în vederea ”favorizării unei tranziţii politice paşnice conduse de către sirieni”.
După 13 ani de război, grupări armate conduse de către formaţiunea radicală Hayat Tahrir al-Sham (HTS) au cucerit la 8 decembrie Damascul şi l-au izgonit pe Bashar al-Assad care a fugit în Rusia.
Guvernul de tranziţie de la Damasc exercită presiuni în vederea unei ridicări a sancţiunilor internaţionale impuse Siriei, însă numerose capitale – inclusiv Washngtonul – au anunţat că aşteaptă să vadă cum vor exercita noile autorităţi puterea înainte de a ridica sanţciunile.
Noile autorităţi manifestă deschidere faţă de comunitatea internaţională, iar şeful diplomaţiei siriene Assaad al-Shaybani, se află într-un turneu arab în Emiratele Arabe Unite (EAU), Qatar şi Arabia Saudită.
Ministerul italian de externe a anunţat marţi că Tajani a dorit această reuniune ”pentru a face bilanţul la o lună după căderea regimului al-Assad”.
Miniştrii urmează să discute, între altele, despre Guvernul de tranziţie din Siria, provocările viitoarei Conferinţe a Dialogului Naţional, elaborarea unei noi Constituţii şi repunerea în funcţiune a economiei siriene.
Anthony Blinken urmează să se afle la Roma în acelaşi timp cu preşedintele american, Joe Biden, care se află în ultima sa vizită externă.








