Ministerul Sănătăţii a anunţat, astăzi, finalizarea licitaţiei pentru construcţia Centrului pentru marii arși de la Târgu Mureş, potrivit Agerpres.
Noul centru va avea 7 nivele, iar aria construită – desfăşurată va fi de 24.577 mp şi va avea următoarele funcţiuni: centru de arşi cu 5 paturi pentru pacienţi critici, 10 paturi pentru terapie intermediară şi pentru microchirurgie şi chirurgie reconstructivă, secţie ATI cu 57 de paturi şi 25 de săli de operaţie, a precizat ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.
Investiţia se ridică la 322 de milioane de lei şi va fi asigurată de Ministerul Sănătăţii prin Banca Mondială.
În total, vor fi trei centre pentru marii arși în România – la Timișoara, București și Târgu Mureș. Primele două au început deja să fie construite și ar urma, potrivit ministrului Alexandru Rafila, să fie finalizate în februarie 2025.
În acest moment, în lipsa acestor centre, la nivel național – disponibile în mai multe spitale – sunt 34 de paturi de terapie intensivă pentru pacienții din incendii.









