România a obținut un pre-acord cu Comisia Europeană care permite absorbția integrală a fondurilor nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Informația a fost prezentată marți de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, după o ședință de Guvern.
Potrivit acestuia, în următoarele două săptămâni va avea loc un proces de lucru intens cu reprezentanții Comisiei, în vederea clarificării și ajustării planului. Pre-acordul prevede menținerea finanțării nerambursabile și posibilitatea introducerii proiectelor mature pe componenta de împrumut.
„Am agreat un plan de lucru pentru perioada următoare. Există deja un pre-acord reconfirmat privind componenta nerambursabilă, iar obiectivul este ca România să absoarbă toți banii disponibili în acest capitol”, a declarat ministrul.
Termen scurt pentru consolidarea poziției naționale
Până miercuri, toate ministerele de linie sunt obligate să transmită situațiile detaliate ale proiectelor PNRR în derulare, pentru a putea fi analizate de Ministerul Investițiilor și incluse în propunerea revizuită.
Dragoș Pîslaru a subliniat că se urmărește o simplificare a țintelor și jaloanelor, astfel încât reformele considerate esențiale și fezabile să poată fi avansate rapid. Reformele cu impact bugetar ridicat ar urma să fie reprogramate pentru cererile de plată din anul viitor.
Reforma fiscală, element critic în negociere
Ministrul a reamintit că reforma fiscală, deși întârziată cu aproape trei ani, rămâne o componentă-cheie a PNRR.
„Această reformă nu mai poate fi amânată. Ea este esențială nu doar pentru echilibrul bugetar, ci și pentru credibilitatea întregului plan în relația cu Comisia Europeană”, a precizat oficialul.
Acesta a adăugat că în ședința de Guvern a prezentat rezultatele discuțiilor de la Bruxelles, insistând asupra nevoii de mobilizare instituțională la toate nivelurile.
Calendar de lucru și obiective imediate
Dacă etapele convenite vor fi respectate, forma revizuită a PNRR ar urma să fie transmisă Comisiei Europene în jurul datei de 14-15 iulie. Ulterior, planul va intra într-un proces de aprobare estimat la două-trei luni, posibil extins până la trei luni și jumătate din cauza lunii august.
Obiectivele enunțate de ministrul Pîslaru includ deblocarea celor 860 de milioane de euro aferente Cererii de plată 3 până la 25 noiembrie și finalizarea plății pentru Cererea de plată 4 până la sfârșitul anului.










