Migrație: Premierii Italiei și Poloniei cer închiderea frontierelor externe ale UE

Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi omoloaga sa italiană Georgia Meloni au convenit ieri să pledeze pentru o „închidere a frontierelor externe ale UE” în faţa migraţiei clandestine, transmite agenţia EFE, potrivit Agerpres.

„Polonia nu este de acord cu migraţia ilegală. Nu suntem de acord nici cu impunerea unor sancţiuni pentru refuzul preluării (de migranţi)”, a declarat Morawiecki, făcând referire la planul Comisiei Europene de relocare a migranţilor în interiorul UE prin cote obligatorii sau plata unor contribuţii financiare de către ţările ce refuză aceste relocări.

„Cine conduce într-o ţară anume? Este Comisia Europeană cea care poate impune cote, sancţiuni, taxe … sau un stat suveran este cel care decide în interiorul frontierelor sale şi hotărăşte pe cine acceptă şi pe cine nu acceptă?”, s-a întrebat premierul polonez.

Un acord european convenit la începutul lunii iunie la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) înăspreşte regulile privind dreptul de azil în UE, dar include şi cote obligatorii de refugiaţi pentru statele membre.

Acordul prevede astfel că statele UE vor trebui să preia un anumit număr de migranţi din statele membre aflate sub presiune migratorie, precum Italia, sau să plătească o contribuţie financiară de circa 20.000 de euro pentru fiecare migrant refuzat.

Polonia şi Ungaria au votat împotriva acestui acord, iar Bulgaria, Lituania, Malta şi Slovacia s-au abţinut, dar textul a fost adoptat prin majoritate calificată şi va fi baza negocierilor viitoare cu Parlamentul European pentru adoptarea unui Pact european privind azilul şi migraţia.

Polonia a transmis că nu va aplica noile cote de migranţi, urmând să organizeze în toamnă şi un referendum pe această temă odată cu alegerile legislative, amintind pe de altă parte că a primit deja din Ucraina peste un milion de refugiaţi de război.

La conferinţa de presă de la Varşovia, şefa guvernului italian a evidenţiat cooperarea şi „relaţiile bilaterale foarte strânse” între Italia şi Polonia.

Cât despre ajutorul militar destinat Ucrainei pentru a o susţine în războiul cu Rusia, ea a cerut trimiterea de „arme noi şi moderne” Kievului, precum şi muniţii, „atât timp cât va fi necesar”.

Facebook

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *